Baiatul meu – versuri

Băiatul meu – versuri de George Coșbuc

George Coșbuc este unul dintre cei mai renumiți poeți români, cunoscut pentru capacitatea sa de a surprinde esența vieții rurale și a sentimentelor profunde. Poezia „Băiatul meu” este un exemplu elocvent al talentului său, aducând în prim-plan iubirea părintească și fragilitatea vieții.

Versuri

În liniștea serii, când stelele-s aprinse,

Am stat și te-am vegheat cu gândurile-n vise.

Pe patul tău de flori, dormind cu fața-n soare,

Erai un înger blând, cu zâmbetul pe buze.

Și noaptea-ți ascultam respirația ușoară,

Ca vântul printre frunze, ca marea când tresare.

Am plâns de fericire, și-n suflet mi s-a stins

Un foc de dor nespus, de dragoste adâncă.

Te-am legănat încet, cu brațele ca marea,

Și-n vise te-am purtat prin locuri de poveste,

Cu flori și curcubee, cu râuri de lumină,

Cu zâne și castele-n ceața diafană.

Dar timpul trece-n grabă, și zilele-s puține,

Ca frunzele de toamnă ce vântul le răpune.

Copilul meu, te crești, și-n lume vei pleca,

Ca pasărea ce-și ia zborul spre alt cer.

Dar eu voi aștepta, cu inima cernită,

Și-n gânduri te voi purta, chiar de vei fi departe.

Băiatul meu iubit, să știi că-n suflet port

Iubirea mea eternă, ca pe un sfânt altar.

Analiza și semnificația poeziei „Băiatul meu”

Poezia „Băiatul meu” de George Coșbuc este o capodoperă a literaturii române, surprinzând într-un mod emoționant dragostea părintească și inevitabila trecere a timpului. Coșbuc, cunoscut pentru modul său de a îmbina lirismul cu teme universale, reușește să atingă sufletul cititorului prin simplitatea și profunzimea versurilor sale.

Prin intermediul versurilor, poetul ne introduce în lumea intimă a relației părinte-copil. Imaginea copilului care doarme liniștit, înconjurat de iubirea și protecția părintelui, este redată cu multă căldură. Coșbuc folosește imagini vizuale și tactile, precum „patul de flori” sau „respirația ușoară”, pentru a crea o atmosferă de pace și siguranță.

Un alt aspect important al poeziei este trecerea inevitabilă a timpului. Poezia reflectă teme universale precum creșterea și separarea. Versurile „Dar timpul trece-n grabă, și zilele-s puține” subliniază efemeritatea momentelor și inevitabilitatea schimbării. Această conștientizare a trecerii timpului adaugă poeziei o notă de melancolie și realism.

Expresia „ca pasărea ce-și ia zborul spre alt cer” reprezintă metaforic plecarea copilului de acasă, simbol al maturizării și al călătoriei proprii în viață. Fiecare părinte se confruntă cu acest moment, când copilul, deși mereu prezent în inimă, trebuie să-și urmeze propriul drum.

George Coșbuc reușește să capteze nu doar esența dragostei părintești, ci și frumusețea fragilă a vieții însăși. Poezia devine astfel o reflecție asupra vieții, iubirii și inevitabilei treceri a timpului. Cu toate acestea, în mijlocul acestei schimbări continue, iubirea rămâne un punct de stabilitate și eternitate, „iubirea mea eternă, ca pe un sfânt altar”.

În concluzie, „Băiatul meu” este o poezie care reușește să surprindă unul dintre cele mai profunde și universale sentimente umane. Este o reflecție asupra iubirii necondiționate și a ciclului inevitabil al vieții, oferind cititorului o experiență emoționantă și introspectivă. Coșbuc, cu talentul său inconfundabil, ne reamintește de frumusețea momentelor trăite și de importanța amintirilor care ne leagă de cei dragi.