Sub o salcie pletoasă- versuri

Sub o salcie pletoasă

Sub o salcie pletoasă,
Unde umbra-ți mângâie fața,
Se-ascund amintiri uitate,
De vremuri demult trecute.

Apa curge lin pe-alături,
Suspinând doruri și vise,
Vorbind de iubire pură,
De clipe neprețuite.

Frunze verzi, ca de smarald,
Ca lacrimi tăcute cad,
Într-o liniște solemnă,
Pe pământul umed, cald.

Vântul șoaptele-și aduce,
Cu povești de demult,
Despre suflete unite,
Sub cerul înstelat.

Analiza poeziei „Sub o salcie pletoasă”

Poezia „Sub o salcie pletoasă” evocă un peisaj natural simbolic, încărcat de emoție și amintiri. Utilizarea salciei ca element central nu este întâmplătoare; acest arbore este adesea asociat cu melancolia, nostalgia și emoțiile profunde. Autorul reușește să creeze un tablou vibrant prin imagini vizuale și auditive, oferindu-i cititorului o experiență senzorială completă. Salcia pletoasă nu doar că oferă o umbră fizică, ci și una emoțională, sub care se adăpostesc amintirile și visele uitate.

În prima strofă, umbra salciei este descrisă ca mângâietoare, sugerând o stare de liniște și protecție. Această umbră devine un refugiu pentru suflet, un loc unde se pot retrăi vremurile demult trecute. Versurile sunt simple, dar încărcate de semnificație, iar repetarea sunetelor și ritmul molcom contribuie la atmosfera placidă a poeziei.

Următoarea strofă introduce imaginea apei care curge lin, un simbol al timpului și al continuității vieții. Apa care „suspină doruri și vise” este o metaforă pentru emoțiile neexprimate și dorințele ascunse ale sufletului. Această personificare a apei adaugă o dimensiune emoțională profundă, transformând elementele naturale în martori tăcuți ai iubirii pure și al clipelor neprețuite.

A treia strofă aduce în prim-plan un alt element natural — frunzele verzi ca de smarald. Alăturarea culorii verde cu imaginea smaraldului evocă ideea de frumusețe și prețiozitate, subliniind efemeritatea momentelor trăite sub salcie. Frunzele care cad ca lacrimi tăcute devin un simbol al trecerii timpului și al schimbării, sugerând o tranziție de la viață la moarte, de la amintire la uitare.

În ultima strofă, vântul devine purtătorul poveștilor din trecut, aducând șoapte încărcate de istorie și emoție. Imaginea sufletelor unite „sub cerul înstelat” accentuează ideea de iubire eternă, de legături ce transcende timpul și spațiul. Vântul, prin șoaptele sale, reînvie amintiri și emoții, invitând cititorul să reflecteze asupra propriei sale vieți și a relațiilor interumane.

Poezia „Sub o salcie pletoasă” este o reflecție asupra trecerii timpului și a importanței amintirilor în conturarea identității noastre. Utilizând simboluri naturale și un limbaj poetic subtil, autorul reușește să creeze o atmosferă de nostalgie și introspecție. Salcia devine un martor tăcut al poveștilor de iubire, al viselor și dorințelor care au fost cândva vii și vibrante. Această poezie ne îndeamnă să prețuim momentele efemere ale vieții și să nu uităm legăturile care ne definesc și ne îmbogățesc existența.

În concluzie, prin intermediul acestei poezii, cititorul este invitat să pătrundă într-un univers în care natura și emoția umană se împletesc armonios, oferind o perspectivă profundă asupra frumuseții și fragilității vieții. Tabloul creat de autor, cu ajutorul salciei pletoase și al elementelor naturale, rămâne o mărturie vie a puterii poeziei de a evoca trăiri și sentimente universale. Acest poem nu doar că oferă o lecție despre iubire și amintire, ci și un prilej de contemplare asupra propriei noastre existențe și a legăturilor care ne definesc ca ființe umane.