Lasa-mi toamna pomii verzi – versuri

Lasa-mi toamna pomii verzi – Adrian Păunescu

Lasa-mi, toamna, pomii verzi,

Mai am nevoie de verdeata,

Mai am un dor de tinerete

Si vreau sa mai traiesc putin.

Sa mai astept putin in prag,

Sa mai zambesc la cate-o raza,

Sa nu incepi inca sa scazi

Din zilele ce mi-au ramas.

Lasa-mi, toamna, pomii verzi,

Nu vreau inca sa ma-nfrunt

Cu frigul lungilor amintiri,

Nici cu ninsorile subtiri.

Mai lasa-mi, toamna, pomii verzi,

Inca nu-i vremea sa-i dezbraci,

Mai lasa-ti frunza-n crengi sa doara,

Mai lasa-mi inima usoara.

Analiza și interpretare

Poezia „Lasa-mi toamna pomii verzi” de Adrian Păunescu reprezintă una dintre acele capodopere literare care captivează prin simplitatea și profunzimea sentimentelor transmise. Poezia explorează teme precum trecerea inevitabilă a timpului, dorința de a păstra tinerețea și frumusețea naturii, precum și lupta interioară împotriva îmbătrânirii și schimbărilor aduse de viață.

În structura sa, poezia este organizată în patru strofe, fiecare dezvoltând cu sensibilitate și eleganță un mesaj aparte. Fiecare strofă începe cu un refren care accentuează dorința arzătoare a poetului de a păstra verdele vieții, un simbol universal al tinereții și vitalității. Această repetitivitate a refrenului creează un efect muzical și emoțional, subliniind astfel refuzul încăpățânat al eului liric de a accepta schimbarea.

Prima strofă introduce dorința poetului de a menține vitalitatea și prospețimea tinereții, sugerând că „verdeata” este metafora pentru energia și entuziasmul vieții. Dorul de tinerețe este văzut ca o necesitate, o condiție esențială pentru a continua să trăiască cu intensitate. Termeni precum „dor de tinerețe” și „vreau să mai trăiesc puțin” evocă frica de trecerea timpului și dorința de a amâna inevitabilul.

A doua strofă continuă cu un ton melancolic, unde eul liric își exprimă dorința de a savura razele soarelui și de a amâna confruntarea cu amintirile dureroase. Imaginea „frunzelor care dor” sugerează că frumusețea trecătoare a naturii reflectă propria condiție umană, efemeră și vulnerabilă. Această strofă este o invitație la contemplare și la prețuirea momentelor mici, dar semnificative din viață.

În cea de-a treia strofă, poetul se opune cu intensitate frigului și schimbărilor inevitabile. Frigul devine o metaforă pentru tristețea amintirilor și a regretelor. „Frigul lungilor amintiri” evocă dificultatea de a lăsa în urmă trecutul și de a face față schimbărilor interioare. Frunzele subtiri care ninge devin simboluri ale fragilității și ale trecerii ireversibile a timpului.

Ultima strofă încheie poezia cu un apel final de a păstra inima ușoară și sufletul deschis. Poetul dorește ca toamna să nu dezbrace pomii de verdeața lor, simbol al speranței și al continuității vieții. Această dorință de a păstra frumusețea și prospețimea devine un strigăt universal pentru toți cei care se confruntă cu trecerea timpului și schimbările inevitabile ale vieții.

Poezia „Lasa-mi toamna pomii verzi” este un exemplu strălucit al talentului lui Adrian Păunescu de a îmbina sensibilitatea poetică cu teme profunde și relevante. Mesajul său transcendental rezonează cu cititorii de toate vârstele, reamintindu-ne că, indiferent de schimbările inevitabile ale vieții, dorința de a păstra frumusețea și vitalitatea rămâne o constantă în sufletele noastre.