Balada depresiei – versuri

Balada depresiei

De Claudiu Comănescu

Capitolul I

Într-un colț de lume gri,

Sub un cer de plumb și vânt,

Se-ntinde un oraș pustiu,

Un oraș uitat de timp.

Pe străzi triste, amorțite,

Umbre negre se-nlănțuie,

Pași de plumb ce-ncet lovesc,

Pietre vechi ce suspină.

Capitolul II

Într-o casă cu ferestre,

Fără soare, fără glas,

Un suflet trist își cântă dorul,

În al nopții tainic ceas.

Gândurile grele-l poartă,

Ca pe un val de ceață densă,

Într-un labirint de umbre,

Fără ieșire, fără sens.

Capitolul III

În oglindă se privește,

Caută un chip familiar,

Dar doar ochii-i triști reflectă,

Un univers atât de amar.

Capitolul IV

Cu penelul inimii zdrobite,

Pe hârtie scrie stihuri,

Rimele sunt plânset mut,

Versuri ce nu au sfârșituri.

Capitolul V

Într-o seară, sub o lună pală,

Sufletul se ridică-n zbor,

Își găsește liniștea pierdută,

Într-un vis fără de dor.

Analiză și interpretare

„Balada depresiei” de Claudiu Comănescu este o poezie profundă și emoționantă, care explorează adâncurile sufletului uman confruntat cu depresia. Această operă este o incursiune în mintea și inima unei persoane care se luptă cu umbrele interioare, un subiect extrem de relevant și necesar în societatea contemporană. În cele ce urmează, vom analiza principalele aspecte ale acestei balade, evidențiind temele și simbolistica prezente în versuri.

Poemul se deschide cu imaginea unui oraș pustiu, simbolizând starea de izolare și alienare pe care depresia o poate induce. Orașul este descris cu elemente vizuale tipice, precum „cer de plumb” și „străzi triste, amorțite”, sugerând o atmosferă apăsătoare și fără viață. Aceste imagini servesc drept fundal pentru explorarea interioară a protagonistului, creând un cadru unde emoțiile intense și conflictuale pot fi exprimate.

În al doilea capitol, casa cu ferestre „fără soare, fără glas” reflectă lipsa de comunicare și de lumină din viața celui afectat de depresie. Casa personificată devine un loc de refugiu, dar și de captivitate pentru sufletul trist. Gândurile care poartă protagonistul printr-un „labirint de umbre” accentuează sentimentul de pierdere și confuzie, comun celor care se confruntă cu astfel de stări.

Oglinda din capitolul al treilea este un simbol al introspecției și al luptei interne. Reflecția unui „chip familiar” căutat, dar neregăsit, vorbește despre criza identitară și despre modul în care depresia poate distorsiona percepția de sine. Ochii triști ce reflectă un „univers atât de amar” sunt metafore pentru durerea interioară și pentru lumea percepută prin lentila depresiei.

Capitolul al patrulea introduce imaginea penelului inimii zdrobite, utilizat pentru a scrie stihuri. Poezia devine astfel un mediu de exprimare și de eliberare a durerii, o mărturie a suferinței și o formă de catharsis. Versurile, descrise ca un „plânset mut”, sugerează nevoia de a comunica și de a exprima emoțiile, chiar și atunci când cuvintele par să nu fie suficiente.

În final, capitolul al cincilea aduce o schimbare de ton. Sub lumina pală a lunii, sufletul protagonistului își găsește liniștea, zburând într-un „vis fără de dor”. Aceasta poate fi interpretată fie ca o metaforă pentru acceptarea și vindecarea interioară, fie ca o aluzie la un sfârșit mai tragic. Ambiguitatea acestui final lasă loc pentru reflecția cititorului asupra complexității și variației experiențelor legate de depresie.

În concluzie, „Balada depresiei” de Claudiu Comănescu este o lucrare poetică ce abordează cu multă sensibilitate și profunzime tema depresiei. De la simbolurile întunecate și imagistica intensă până la călătoria interioară a protagonistului, poemul oferă o perspectivă autentică asupra luptei cu această tulburare mentală. Este o operă care îndeamnă la empatie, înțelegere și conștientizare a impactului depresiei, atât asupra celor afectați direct, cât și asupra celor din jurul lor. Această baladă nu este doar o mărturie personală, ci și un apel la deschiderea dialogului despre sănătatea mentală în societatea noastră.