Versuri Ziua Vrajitoarelor

Versuri Ziua Vrajitoarelor – Autor Necunoscut

Strofa 1:

În noaptea când luna plină strălucește,

Și umbrele dansează în pădure,

Vrajitoarele își fac adunarea,

Cântând în șoaptă vraja lor de taină.

Strofa 2:

Pe măturile lor zboară-n zare,

Cu robe negre, păr vâlvoi,

Spiritele nopții le înconjoară,

În cercul magic al puterii lor.

Strofa 3:

Sub stele reci, cu ochii sclipitori,

Invocă forțele uitate ale naturii,

Elementele, vântul și focul le ascultă,

În noaptea aceasta, toate se supun.

Strofa 4:

Cu incantații vechi și voci misterioase,

Transformă noaptea-n vrajă și mister,

Din ceaiuri de ierburi, poțiuni pregătesc,

Cu leacuri și blesteme, cu grijă le amestecă.

Strofa 5:

Dansând în jurul focului viu,

Își spun poveștile din trecut,

De vremuri apuse și visuri pierdute,

În noaptea aceasta, toate prind viață.

Strofa 6:

Pe cer, luna veghează din înalt,

În timp ce vrajitoarele își rostesc dorințele,

Un pact cu noaptea, un legământ tainic,

Pe care doar ele îl pot înțelege.

Strofa 7:

Și când zorii își fac apariția timid,

Vrajitoarele dispar, dar nu pentru totdeauna,

Își lasă urma în vise și în povești,

Până când din nou noaptea le va chema.

Analiza și Interpretarea Operei

Poemul „Ziua Vrajitoarelor”, un fragment de autor necunoscut, reușește să captureze un univers magic și plin de mister, aducând în prim-plan figura enigmatică a vrăjitoarei. Această lucrare atrage cititorul într-o atmosferă de basm, unde elementele naturii, miturile și tradițiile se împletesc într-un dans mistic.

Un aspect central al poeziei este reprezentarea tradițiilor străvechi și a legăturii vrăjitoarelor cu natura și cu forțele ei. Prin descrierea adunării vrăjitoarelor sub lumina lunii pline, autorul pune accent pe importanța ciclurilor naturale și pe rolul lor în practicile magice. Luna plină este simbolul schimbării și al puterii, iar prezența ei în poezie sugerează un moment de maximă intensitate și transformare.

Interesant este și modul în care sunt prezentate incantațiile și ritualurile vrăjitorești. Pe lângă folosirea obiectelor comune, cum ar fi măturile și robele, elementele magice sunt descrise prin limbaj poetic, făcând referire la spiritele nopții și la invocarea forțelor naturii. Aceasta sugerează că magia nu este doar un act fizic, ci și unul spiritual, în care credința și voința joacă un rol crucial.

Un alt element important este simbolistica cercului magic. Cercul este un simbol străvechi al unității și al infinitului, iar în contextul acestei poezii, el reprezintă legătura dintre vrăjitoare și puterile invizibile ale universului. Această uniune dintre cel terestru și cel cosmic accentuează ideea de armonie și echilibru care poate fi atins prin practici magice.

În plus, poemul face referire și la aspectele sociale ale vieții de vrăjitoare. Cu toate că sunt ființe marginale, vrăjitoarele sunt prezentate ca parte a unui grup unit de tradiții și povești comune. Prin dansul și cântările lor, ele își împărtășesc istoriile, visurile și dorințele, creând o comunitate puternică și coezivă.

Finalul poeziei aduce cu sine o notă de melancolie și mister, sugerând că magia vrăjitoarelor nu este niciodată completă sau permanentă. Dispariția lor la ivirea zorilor simbolizează trecerea timpului și reîntoarcerea la lumea obișnuită, dar lasă deschisă posibilitatea unei noi întâlniri, a unei reînvieri a magiei și a tradițiilor străvechi.

În concluzie, „Ziua Vrajitoarelor” este o poezie care explorează teme profunde legate de natură, tradiție și comunitate, oferind cititorului o perspectivă captivantă asupra lumii vrăjitoarelor. Prin limbajul său bogat și imagistică sugestivă, aceasta reușește să transpună magia și misterul într-o formă literară deosebită, invitând la reflecție asupra legăturilor noastre cu trecutul și cu natura. Această operă rămâne un exemplu remarcabil de literatură care îmbină fantezia cu realitatea, oferind o experiență captivantă și emoționantă pentru cititori de toate vârstele.